Remedii Feng Shui autentice - află ce funcționează cu adevărat
Folosind remedii Feng Shui autentice putem diminua influențele negative din casă sau să amplificăm energia benefică. Dar este important să știi ce obiecte pot funcționa ca remediu eficient, pentru că există câteva idei greșite care se vehiculează.
De ce sunt importante remdiile?
Deși multora ne place să credem că ne construim "norocul" cu mâna noastră (și chiar putem, dacă ne antrenăm), energia casei tale are o influență foarte mare asupra sănătății, relațiilor și carierei tale. Mai mare decât ai vrea, poate, să crezi. Vestea bună este că poți armoniza această energie mult mai ușor decât poți controla ce fac ceilalți oameni, ce face mediul de afaceri sau manifestările bolilor (pe care uneori nici medicii nu le pot trata, cu toată știința modernă).
Aplicând Feng Shui, poți face o schimbare în casă și să vezi o îmbunătățire de 33% a fiecărui domeniu din viață. Asta, dacă nu cumva ai norocul să stai deja într-o casă favorabilă, într-o zonă bună a casei și pe o direcție favorabilă. Pentru a beneficia la maximum de avantajele Feng Shui, este necesară o consultanță profesională. Dar există și unele remedii pe care le poți aplica pe cont propriu. Important este să știi care sunt autentice și care sunt doar mituri.
Menționez însă că remediile nu sunt singura metodă în Feng Shui. Alegerea din start a unei case cu o configurație benefică este și ea foarte importantă.
În primul rând, când îți cauți o casă, poți apela la un consultant care să îți evalueze pe scurt 4-5 proprietăți diferite. Astfel poți alege cea mai potrivită casă, ca să nu te chinui să remediezi după aceea.
Diferența între remediile populare și cele autentice
Statuetele unor personaje istorice sau mistice sunt promovate de unele reviste și site-uri ca remedii Feng Shui, dar nu sunt folosite în mod tradițional.
Hai să începem cu cele care nu sunt 100% autentice, dar sunt populare, fiind descrise în multe reviste și site-uri care nu sunt de specialitate: tot felul de animale și obiecte cu iz chinezesc:
- elefanți
- broaște
- bănuți
- rațe mandarine
Am scris un articol special despre aceste obiecte și animale și de ce ele nu prea sunt metode autentice. Acolo m-am concentrat pe ce poți face dacă vrei să ai cele mai bune rezultate (citește acel articol după ce termini cu acesta).
Ideea de bază este că remediile de tipul statuetelor mici cu diferite "puteri" au mai mult un efect psihologic, prin autosugestie. De asemenea, ele pot avea un efect spiritual. Dar acest lucru nu are legătură cu remediile din Feng Shui, care au un efect direct la nivel energetic, chiar dacă ești sceptic și nu crezi.
Remediile folosite în Feng Shui-ul tradițional
Îți voi explica ce tip de obiecte și culori reprezintă fiecare element. Dar atenmție! Există aici un mit care spune că folosirea culorilor e ceva superficial și că nu funcționează, decât poate în cazul Focului (roșu) - dar de fapt este invers: aici varianta care pare cea superficială este de fapt cea corectă: culorile chiar funcționează. Maestrul meu spunea și legat de folosirea culorilor favorabile în îmbrăcăminte: uită-te la un maestru care spune că nu funcționează culorile în ce culori se îmbracă mereu și o să vezi că el ține cont de culorile favorabile de fapt.
Deci un obiect albastru va reprezenta apa (chiar dacă se poate folosi și apa fizică pentru a crea o structură de apă specială). Un obiect verde, chiar dacă nu este o plantă vie, va reprezenta lemnul. Un obiect maro va reprezenta elementul pământ dacă nu are textură de lemn, caz în care va reprezenta lemnul.
Folosirea culorilor în funcție de sector pentru a susține sectorul casei și organul din corp asociat este un lucru simplu, dar extrem de important chiar și la nivele avansate. Iar evitarea folosirii unei culori care contrează energia sectorului este foarte importat de evitat.
Hai să vedem acum care sunt asocierile:
Apa:
Culoarea albastru
si negru
Forma ondulata
Lemn:
Culoarea verde sau maro dacă este un obiect cu textură din lemn
Forma alungita
(bete de bambus, etc.) si mai ales plante vii
Foc:
Culoarea rosu
Forma
triunghiulara și electricitatea.
Poate fi o lampa
cu lumina rosie de forma triunghiulara. Poate fi o cuvertura rosie
de pat sau un fotoliu rosu (cum sunt Poang-urile de la Ikea).
Pot fi tablouri de
culoare rosie. Chiar si consultantii Feng Shui care neagă eficiența culorilor recunosc că pentru elemetul foc, culoarea roșie functionează (avand probabil o vibratie mai puternica). Dar
de fapt culorile functioneaza pentru toate elementele.
Pamant:
Culorile galben,
maro si oranj
Forma patrata (o
lampa cu sare de forma patrata, care emite lumina portocalie, tine de
elementul Pamant, mai ales daca sarea provine din Pachistan, o
regiune asociata elementului Pamant). Poate fi o vaza
mare de lut sau un pietroi adus de la munte.
Metal:
Culorile alb,
argintiu si auriu
Forma sferica
Poate fi o masa de
metal, ganterele cu care faci antrenament, o sculptura, un bol
tibetan. Sticlele sunt tot metal. Oglinzile la fel (ele si amplifica energia unui sector, dar nu e bine sa fie puse in
dreptul patului asa fel in ca sa iti vezi reflexia cand dormi).
Cine te poate îndruma în plasarea unui remediu
Există două tipuri de influențe:
- energia casei, care depinde de trei factori: anul de contrucție, orientarea casei și forma casei (planul)
- energiile trecătoare ale fiecărui an, numite stelele zburătoare
Pentru a cunoaște energia casei și a știi cum să remediezi, trebuie neapărat o consultație cu un profesionist.
Pentru influențele fiecărui an, poți să te documentezi singur pe un site de specialitate. Probabil că voi scrie și eu despre influențele anului următor, așa că îți recomand să te abonezi la newsletter, ca să nu uiți până anul viitor. Influențele anului 2019 vor intra în "vigoare" din februarie 2019. Până atunci, sunt valabile cele de anul acesta.
Odată ce știi aceste influențe ale anului, trebuie să:
- remediezi de grabă zona cea mai rea a fiecărui an, unde vine steaua 5 - în 2018, în NORD
- eviți să faci gălăgie în acea zonă, chiar dacă ai pus remediul - nu bați cuie, dar poți să dai cu aspiratorul atunci când faci curățenie în toată casa, și poți face renovări, atâta timp cât faci renovări în toată casa, nu numai în acel sector
- ții cont și de celelalte recomandări, dacă vrei și dacă poți
- încerci să vezi dacă poți să stai în zonele benefice ale casei
- menții zonele benefice luminoase, deschizi jaluzelele, mai ții geamul deschis
Marele avantaj de a cunoaște și energia casei în sine (din construcție) este că uneori poți activa energia prosperității. Mulți oameni apelează la Feng Shui nu ca să aibă armonie, ci ca să facă bani. Unii nici nu cred în existența energiei, dar știu că prin aceste activări pot să facă bani. Și poate nici ție nu ți-ar strica. Ei bine, dacă nu știi configurația casei, nu poți face activări.
Nu se recomandă să activezi energia banilor conform stelelor anuale. De ce? Pentru că nu știi ce energii erau în mod normal în zona unde vrei să pui fântâna. Poate în 2018, sectorul de SE să fie sectorul prosperității. Dar în casa ta, din construcție, în sectorul de SE poate să fie o stea a bolilor. Dacă tu pui o fântână de capul tău acolo, este posibil ca efectiv să te îmbolnăvești, și nu exagerez deloc.
Contează oare și când se amplasează un remediu?
Momentul în care pui un remediu te poate ajuta să obții mai repede avantajele plasării lui. Dar ca să știi când să îl pui, ar fi nevoie să lucrezi cu un consultant specalist în selectarea datelor, care să înțeleagă nu doar BaZi (Astrologia Chineză), ci și cum să aleagă date (și ore) favorabile special pentru tine. Oricum, una din cele mai importante situații în care merită să faci acest lucru este plasarea unei fântâni, pe care oricum nu o poți plasa fără un consultant.
Dar foarte important, legat de "când", este să ții minte ca anul viitor, în februarie, să te interesezi iar care sunt influențele anuale, pentru că se schimbă anul și cea mai negativă stea s-ar putea să nu mai fie în nord, ci în locul unde este patul tău. Și atunci, neapărat ar trebui să pui ceva de metal acolo.
Recapitulare
În cazul în care articolul a fost lung și te-a pus pe gânduri, să recapitulăm punctele esențiale.
De ce se folosesc remediile?
- Pentru a armoniza energia unei case
- Pentru a micșora efectul unei influențe energetice negative
- Pentru a amplifica o energie pozitivă
Sunt două tipuri de influențe care pot fi remediate (sau amplificate) prin remedii:
- cele prezente în casă, din construcție - ele depind de configurația Feng Shui a casei, determinată în funcție de (1) anul construcției, (2) orientarea casei și (3) interiorul și exteriorul casei (planul casei și clădirile sau formele naturale din exterior).
- influențele fiecărui an în parte, numite "stelele zburătoare" - ele nu depind de configurația casei, ci sunt aceleași pentru orice casă, dar se schimbă în fiecare an.
Ce sunt remediile tradiționale?
- obiecte care prin materialul din care sunt construite schimbă felul în care energia se manifestă
- pentru elementul foc, și culoarea roșie în sine este eficientă, de exemplu o perdea roșie
- pentru elementul metal, sunetul clopoțeilor de vânt făcuți din metal este de asemenea eficient
Unde se plasează?
- Pentru influențele fiecărui an în parte, se plasează în zonele menționate în articolele menționate mai sus, de exemplu în 2018, în zona de Nord se recomandă metalul.
- Pentru influențele care țin de energia casei (din construcție), se pot plasa numai cu ajutorul unui specialist sau dacă devii tu însuți specialist și poți face o expertiză corectă.
Cine te poate ajuta să plasezi corect un remediu?
- pentru stele zburătoare, poți afla singur din articole de specialitate care sunt stelele fiecărui an și care sunt remediile lor
- pentru energiile casei (din construcție), ai nevoie să apelezi la un specialist sau să înveți, devenind tu însuți specialist în Feng Shui
Când se plasează?
- pentru stelele zburătoare, în luna februarie a fiecărui an se schimbă anul din punctul acesta de vedere
- pentru energiile casei, un consultant îți poate spune când să plasezi remediile recomandate de el, astfel încât să vezi efectele benefice mai rapid
- pentru activarea energiei prosperității, un consultant eficient ar trebui să știe să îți spună exact în ce zi și la ce oră să pui o fântână și să îi dai drumul, și cât să o ții, ca să obții rezutlate bune și vizibile
Cum se plasează?
Pentru unele dintre ele nu există un mod anume în care se plasează și nu trebuie făcut nimic special în afară de a le pune fizic în locul respectiv. Când vine vorba de activarea energiei cu ajutorul unei fântâni de exemplu, e invers - momentul în care plasezi fântâna și îi dai drumul este mai important decât apa în sine - dar acolo este altceva.
Remediile pentru stelele zburătoare și probleme aduse de acestea
Revin în curând (decembrie 2025) cu două eBookuri pe care deja le-am creat despre cele 2 remedii.